Eminescu și realsemitismul

„Vârfu-nalt al piramidei”, cum l-a caracterizat Veronica Micle, Eminescu a fost ºi continuã a fi controversat, asumat de anumite grupãri politice sau etnice, etichetat în fel ºi chip, dar încã nu este studiat plenar, deºi toatã opera sa a fost publicatã, inclusiv publicistica.

„Eminescu ºi evreii” a fost ºi este un subiect de presã cu totul deosebit. În timpul vieþii sale, un ziar l-a numit „filosemit”, iar în zilele noastre s-a scris chiar despre „Eminescu-evreul”. Cert este cã problematica evreiascã în opera eminescianã a fost ocolitã cu discreþie, a fost tratatã tangenþial sau tendenþios. Nu aveam un studiu pertinent despre acest subiect, pânã la apariþia antologiei Eminescu. Chestiunea evreiascã, cu o prefaþã substanþialã a celebrului editor D. Vatamaniuc.
Am fãcut aceste prolegomene pentru a ajunge la vol. Eminescu ºi realsemitismul (Ed. Sitech, Craiova, 2010), un remarcabil studiu în care Tudor Nedelcea analizeazã, critic ºi obiectiv, aceastã delicatã ºi (prea des) ocolitã problematicã. Tudor Nedelcea foloseºte, pentru evrei, un termen mai puþin uzitat, realsemitismul, preluat de la savanþii H. Tikitin ºi N. Cajal, termen care exprimã cel mai elocvent specificul evreiesc, cãci aceastã etnie cuprinde douã grupãri: sefarzii (care se considerã evreii autentici, descendenþi biblici) ºi eschenazii (evreii din Galiþia, care au „coborât” în Moldova, nerecunoscuþi de ceilalþi, fiind consideraþi kazari).

Pânã a ajunge la Eminescu, Tudor Nedelcea demonstreazã ce este comun între neamul românesc ºi cel evreiesc (imnul naþional al Israelului are, în linia melodicã, elemente preluate din cântecul popular „Cucuruz cu frunza-n sus”), ce a fãcut Eminescu pentru evrei ºi ce-au fãcut evreii pentru Eminescu, opiniile unor mari personalitãþi ale lumii despre evrei, tratamentul legislativ dur aplicat evreilor din antichitate ºi pânã la Eminescu, în plan european, dar ºi românesc, apelând la o bogatã bibliografie.

Eminescu, argumenteazã Tudor Nedelcea, n-a fost antisemit sau xenofob, el analizeazã aceastã etnie prin prisma teoriilor sale sociologice ºi economice de „clasã superpusã”, în care intrau toþi etnicii (deci nu numai evreii), care nu se încadrau într-o activitate productivã sau erau purtãtorii unui capital parazitar, ºi de „goluri economice” în tânãra economie româneascã în care exista riscul ca respectivele goluri sã fie umplute cu elemente alogene, neproductive.

Câºtigându-ºi independenþa de stat pe câmpul de luptã, în 1877-1878, România trebuie sã realizeze ºi o independenþã economicã spre a intra cu fruntea sus în „concertul” þãrilor europene; pentru realizarea acestui obiectiv, Eminescu pune accent pe dezvoltarea industriei ºi agriculturii cu elemente autohtone (inclusiv cu evreii deja stabiliþi în þarã), cu ajutorul unei legislaþii româneºti cu caracter european.

De altfel, concluzia autorului este clarã: „Când judecãm publicistica eminescianã ºi, mai ales, studiile ºi articolele sale despre problematica evreiascã trebuie avutã în vedere epoca în care a trãit ºi a scris – o epocã româneascã de tranziþie spre un regim liberal autentic, într-o Europã încã neaºezatã –, cã, la baza criticii sale, uneori dure, a stat doar criteriul economic ºi moral ºi nu cel rasial sau confesional, cã excesele de limbaj, chiar unele derapaje, fac parte din arsenalul oricãrui pamfletar, care, exagerând, doreºte sã scoatã în evidenþã un adevãr, o realitate crudã ºi un potenþial pericol economic sau statal. Limbajul sãu, uneori violent, este, de fapt, un rãspuns la repetatele calomnii grosolane din presa europeanã, conform cãrora românii ar fi organizat pogromuri, calomnii orchestrate agresiv de Alianþa Israelitã Internaþionalã, ale cãrei ingerinþe în treburile interne româneºti erau de naturã sã izoleze România de þãrile europene [...]. Ideea cãlãuzãtoare a tuturor articolelor ºi studiilor sale consacrate chestiunii evreieºti constã în faptul cã «interesele reciproce sunt armonizabile, dar pentru aceasta se cere bunãvoinþã ºi abnegaþie reciprocã»”.

Prin acest studiu valoros, Tudor Nedelcea reuºeºte sã demonstreze actualitatea ºi modernitatea ideilor eminesciene, precum ºi armonizabilitatea intereselor reciproce, model european de convieþuire ºi conlucrare între grupurile etnice, între majoritari ºi minoritari, în plinã epocã a globalizãrii.